Dragostea noastră a fost ….

Astăzi este ziua ta iubitule, oriunde ai fi! Și, accept că ai rămas doar printre amintirile și dorurile mele, că numai tu mă vezi, mă auzi și știi totul despre mine, fără ca eu să mai știu. Ai fi zâmbit cu ochii mijiți și te-ai fi bucurat de fiecare urare. Și am fi ascultat muzică grecească pentru că spuneai tu pe ritmurile grecești ochii mei se umezesc și capătă o tentă indigo. Acum ascult Nikos Vertis, cred că ți-ar fi plăcut sau te-ai fi prefăcut că-ți place pentru mine…

Dragostea noastră nu a fost ca în filmele alea americane ale anilor ’50 când ea îi cere pe o bancă anonimă; „Stai! Nu vreau să pleci!” Iar patruzeci și cinci de ani mai târziu, pe marginea unui pat de spital; „Stai! Nu vreau să pleci!” îi cere el. Nu a mai avut timp. Dragostea noastră a fost ca  nopțile de vară pe malul mării când priveam stelele și-mi desenai forme fantastice cu acele stele. Dragostea noastră a fost ca cea mai frumoasă necunoscută dintr-o formulă matematică pe care am dezlegat-o împreună. Dragostea noastră a fost ….

Au rămas planurile noastre nefinalizate și foamea mea de iubire și de sens.