elianaliana

marți, 18 octombrie 2016

COMPETENŢA COMUNICĂRII MASS-MEDIA ŞI TÂNĂRA GENERAŢIE

Demostene spunea că: ,,Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decât pierderea libertăţii cuvântului”. Adevărat dar cuvintele au asemenea forţă magică, încât se poate întoarce împotriva vorbitorului neatent sau inconştient. Aşa, cuvintele folosite superficial şi fără pricepere, se dovedesc periculoase, nu doar pentru cel care le receptionează, ci şi pentru cel care le emite.
Caracterul ireversibil al comunicării ne obligă să ne gândim înainte de a vorbi, în special când e vorba de mesaje care reflectă o valoare, credinţe sau evaluări importante. Comunicările noastre modifică ceva în cel ce recepţionează ca şi în noi, dealtfel.
Descoperirile şi progresul ştiinţific aduc şi vor aduce schimbări profunde în umanitate, dar acestă evoluţie nu va schimba numai faţa lumii, ci va schimba şi omul. Dacă asupra noului model de mâine al lumii şi al omului nu putem să facem decât predicţii, avem posibilitatea să-l pregătim. În acest proces de pregătire, un aspect deosebit de important, îl reprezintă formarea atitudinii critice faţă de influenţele negative ale manipulării prin mass-media. Totuşi, acest aspect esenţial, cu efecte negative serioase, depinde de formarea morală şi intelectuală a individului, care trebuie să facă distincţia între valorile culturale şi nonvalorile unei subculturi.
Realitatea lumii moderne şi mai ales postmoderne, necesită formarea personalităţii şi a identităţii individului pe libertatea sa interioară de a lua decizii, pe dezvoltarea creativităţii şi a originalităţii în conduite şi modul de gândire a persoanei.
Mass-media ocupă un loc esenţial în toţi paşii făcuţi de adolescenţii în viaţă. Şi, chiar dacă nu realizăm, în funcţie de aceste influenţe îşi pot alege chiar direcţia pe care vor merge în viaţă. În ziare, radio, reviste, posturi TV se dezbat cazuri reale de viaţă, cazuri pozitive sau negative care îşi pot pune amprenta asupra noastră, ne pot influenţa gândirea şi deciziile, ne pot forma ca oameni. Poţi cunoaşte un adolescent după genurile de emisiuni TV sau site-ul de Internet preferate.

Pozitivă poate fi prezentarea vieţii unor oameni de succes sau a unor oameni care au influenţat istoria omenirii. Prezentarea unor documentare TV din domeniul naturii, al aventurii, al necunoscutului incită setea omului de a cunoaşte, de a cerceta, de a se documenta şi de a se autodepăşi. Dacă stăm să ne gândim, exemplele de influenţă benefică sunt chiar foarte numeroase, de la documentare istorice la informaţii medicale, ecologice, meteorologice sau turistice.

Negativă este influenţa unor reportaje despre violenţă, şi în aşa ceva abundă emisiunile de ştiri . Violenţa în şcoli oferă modele negative pentru elevi, atât atunci când ea este surprinsă pe orizontală cât şi pe verticală . O anumită muzică reprezintă nivelul de cultură scăzut al unor oameni aşa-zişi de succes, pentru care rege e încoronat numai banul şi care nu au altă scară de valori decât îmbogăţirea şi luxul personal, şi care este difuzată cu insistenţă de majoritatea posturilor de radio şi TV.  Altă categorie sunt telenovelele care îi ţin legaţi ore întregi în faţa televizorului în defavoarea citirii unor cărţi de bună calitate sau pot să influenţeze negativ timpul dedicat învăţăturii.

Sunt multe rubrici din ziare, emisiuni radio - TV, site-uri pe internet cu rol de informare, adresate adolescenţilor care determină formarea lor ca oameni buni, respectabili, civilizaţi. şi mai ales cu o conştiinţă pozitivă. În general mass-media are efecte pozitive asupra dezvoltării personalităţii, asupra culturii generale, dar aceste efecte depind în mare măsură de calitatea mesajelor recepţionate de către tineri. Mass-media are rol de informare (cultură, viaţă socială, politică), dar în acelaşi timp are şi un rol negativ, deoarece creează dependenţă, iar vizionarea unor emisiuni de prost gust duc la influenţarea asupra eticului.

În prezent mass-media pune prea mult accent pe realităţile din lumea showbiz-lui, adolescenţii fiind derutaţi, provocându-le de multe ori crize de personalitate, aceştia încearcând să imite modul de a se afişa în public şi gesturile vedetelor (deşi ştiu că sunt greşite). Probabil că acesta este cel mai negativ aspect pe care media îl propagă asupra receptorilor, în special asupra celor mai uşor de influenţat - cu vârsta cuprinsă între 14 - 20 de ani. Sunt sceptici care spun că adolescentul din ziua de azi este o combinaţie eşuată a omului preistoric cu tehnologia de ultimă oră.  Media acţionează din toate părţile, oferind exemple de violenţă, dar totodată deformează realitatea în încercarea de a oferi exemple benefice tânărului animal aflat în plin stadiu de dezvoltare. Cu alte cuvinte, media încearcă, şi din păcate reuseşte, să vândă adolescenţilor iluzii, care încet, dar sigur, iau locul realităţii.

În opinia mea, depinde de fiecare dintre producători şi de publicul consumator, ca rolul mass-mediei să fie unul pozitiv. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu